Ajutor online ESET

Căutare Română
Selectaşi subiectul

Zone cu alerte

Zonele sunt perimetre circulare cu raze între 100 m și 500 m. ESET Parental Control for Android vă permite să creați mai multe zone și să le personalizați cu un nume unic și o pictogramă, pentru a le organiza. Veți primi apoi o notificare de fiecare dată când copilul pătrunde sau iese dintr-o zonă. De asemenea, puteți să activați și să dezactivați zonele, de exemplu, puteți să dezactivați zona Școală pe perioada vacanțelor.


example

Exemplu de situație cu zone

Creați o zonă numită Școală și o zonă numită Acasă. Când copilul iese din zona Acasă, veți primi o notificare Plecare de acasă cu ora plecării din zonă. Când copilul intră în zona Școală, veți primi o notificare Sosire la școală cu ora sosirii în zonă. Când copilul iese din zona Școală, veți primi o notificare Plecare de la școală cu ora plecării din zonă. Veți mai primi o notificare cu ora sosirii și plecării, ca să puteți verifica durata totală în care copilul a rămas în zona Școală. Veți mai primi o notificare când copilul ajunge în zona Acasă.


important

Distanța zonei

Zonele trebuie separate de o distanță a cărei parcurgere durează cel puțin 5 minute de mers pe jos, pentru a preveni notificările derutante.


important

Notificările zonelor

Notificările vor fi trimise după ce copilul petrece cel puțin 3 minute într-o zonă, pentru a preveni emiterea mai multor notificări când copilul se deplasează la limita unei zone.

Setări pentru zone în aplicația parentală ESET Parental Control for Android (pe dispozitivul părintelui):

1.Alegeți copilul pentru care doriți să configurați zone.

2.În ecranul principal, accesați Localizator.

3.Atingeți pictograma pinionului.

4.Atingeți Adăugare zonă nouă.

5.Selectați centrul unei zone căutând locul, adică folosind adresa sau trăgând zona pe hartă în locația dorită.

6.Atingeți pictograma Rază zonă (setată implicit la 100 m).

7.Pe bara glisorului, setați raza zonei și atingeți pictograma bifă pentru a salva setarea.

8.Tastați numele zonei.

9.Opțional, atingeți pictograma Acasă și selectați o altă pictogramă pentru zonă.

10.Atingeți Salvare zonă.

11.Selectați dispozitivul urmărit-puteți selecta un singur dispozitiv în profilul copilului.

 

Setările zonelor în portalul web ESET Parental Control (parentalcontrol.eset.com):

1.Alegeți copilul pentru care doriți să configurați zone

2.Faceți clic pe Localizator.

3.Faceți clic pe pictograma pinionului în secțiunea Localizator copii.

4.Faceți clic pe Adăugare zonă nouă.

5.Selectați centrul unei zone căutând locul, adică folosind adresa sau trăgând zona pe hartă în locația dorită.

6.Selectați o pictogramă, un nume și o rază a zonei.

7.Selectați dispozitivul urmărit-puteți selecta un singur dispozitiv în profilul copilului.

8.Faceți din nou clic pe pictograma pinionului. Zona nouă va fi vizibilă pe hartă.