Cum se activează ESET Endpoint Security
După finalizarea instalării, vi se va solicita activarea produsului.
Există mai multe metode pentru activarea produsului. Disponibilitatea unui anumit scenariu de activare în fereastra de activare poate depinde de țară și de mijloacele de distribuire (pagina Web ESET, program de instalare .msi sau .exe, etc.).
Pentru a activa copia ESET Endpoint Security direct din program, deschideți fereastra principală a programului ESET Endpoint Security și, în meniul principal, faceți clic pe Ajutor și suport > Activare produs sau Stare protecție > Activare produs.
Puteți utiliza oricare dintre următoarele metode pentru a activa produsul ESET Endpoint Security:
•Folosiți o cheie de licenţă cumpărată– un șir unic în formatul XXXX-XXXX-XXXX-XXXX-XXXX, care este utilizat pentru identificarea deținătorului licenței și activarea licenței.
•ESET Business Account – un cont creat în portalul ESET Business Account cu acreditări (adresă de e-mail + parolă). Această metodă vă permite să gestionați mai multe licențe dintr-o singură locație.
•Licență offline – un fișier generat automat care va fi transferat produsului ESET pentru furnizarea de informații despre licență. Dacă o licență vă permite să descărcați o licență offline (.lf), fișierul respectiv poate fi utilizat pentru efectuarea activării offline. Numărul licențelor offline se va scădea din numărul total al licențelor disponibile. Pentru mai multe detalii despre generarea unui fișier offline, consultați Ghidul utilizatorului ESET Business Account.
Faceți clic pe Activare ulterioară atunci când computerul dvs. face parte dintr-o rețea gestionată; administratorul rețelei va efectua activarea la distanță prin intermediul ESET Security Management Center. De asemenea, puteți utiliza această opțiune dacă doriți să activați acest client ulterior.
Dacă aveți un nume de utilizator și o parolă folosite pentru activarea produselor ESET mai vechi și nu știți cum să activați ESET Endpoint Security, faceți conversia acreditărilor moștenite într-o cheie de licență.
Activarea produsului nu a reușit?
Puteți schimba oricând licența produsului. Pentru aceasta, faceți clic pe Ajutor și suport > Schimbare licență în fereastra principală a produsului. Veți vedea ID-ul licenței publice utilizat pentru identificarea licenței dvs. la Asistență ESET. Numele de utilizator sub care este înregistrat computerul dvs. este stocat în secțiunea Despre, pe care o puteți vizualiza făcând clic dreapta pe pictograma din bara de sistem .
ESET Security Management Center 7.2 sau ESET PROTECT 8 poate activa computerele client în fundal utilizând licențe făcute disponibile de către administrator. Pentru instrucțiuni, consultați ESET PROTECT Ajutor online. |