Profiluri protecție firewall
Profil global implicit - Dacă nu există profil din rețea sau profil rezultat din configurarea adaptorului de rețea, este folosit profilul global implicit.
Lista de profiluri - Profilurile se pot utiliza pentru a controla comportarea componentei Firewall din ESET Endpoint Security. Atunci când creați sau editați o regulă pentru componenta Firewall, aceasta poate fi atribuită unui anumit profil sau aplicată fiecărui profil. Atunci când un profil este activ într-o interfață de rețea, i se vor aplica numai regulile globale (reguli fără niciun profil specificat) și regulile care au fost atribuite profilului respectiv. Puteți crea mai multe profiluri cu reguli diferite atribuite adaptoarelor de rețea sau atribuite rețelelor pentru a modifica cu ușurință comportarea componentei Firewall.
Profilele atribuite adaptoarelor de rețea - Un adaptor de rețea poate fi setat să folosească un profil configurat pentru o rețea specifică atunci când este conectat la rețeaua respectivă.
De asemenea, puteți atribui un anumit profil de utilizat pentru o rețea dată în Setări avansate (F5) > Firewall > Rețele cunoscute. Selectați o rețea din lista cu Rețele cunoscute și faceți clic pe Editare pentru a atribui un profil de protecție firewall rețelei respective din meniul vertical Profil de protecție firewall. Dacă rețeaua nu are un profil atribuit, atunci se va utiliza profilul implicit al adaptorului. Dacă adaptorul este setat să nu utilizeze profilul rețelei, se va utiliza profilul implicit al acestuia, indiferent de rețeaua la care este conectat. Dacă nu există un profil pentru o rețea sau pentru configurația adaptorului, este folosit profilul global implicit. Pentru a atribui un profil unui adaptor de rețea, selectați adaptorul de rețea, faceți clic pe Editare lângă Profiluri atribuite adaptoarelor de rețea, selectați profilul în meniul vertical Profil firewall implicit și faceți clic pe OK.
Atunci când componenta Firewall comută la alt profil, va apărea o notificare în colțul din dreapta, jos, lângă ceasul sistemului.