Grupuri de dispozitive
Dispozitivul conectat la computerul dvs. poate constitui un risc de securitate. |
Fereastra Grupuri de dispozitive este împărțită în două. Partea din dreapta a ferestrei conține o listă cu dispozitivele aparținând grupului respectiv, iar partea stângă conține grupurile create. Selectați un grup pentru a afișa dispozitivele în panoul din dreapta.
Atunci când deschideți fereastra Grupuri de dispozitive și selectați un grup, puteți adăuga sau elimina dispozitive din listă. Altă modalitate de a adăuga dispozitive la grup este importarea lor dintr-un fișier. Ca alternativă, puteți face clic pe butonul Populare pentru ca toate dispozitivele conectate la computerul dvs. să fie listate în fereastra Dispozitive detectate. Selectați dispozitive din lista populată pentru a le adăuga la grup făcând clic pe OK.
Elemente de control
Adăugare - Puteți adăuga la un grup existent un grup, tastându-i numele, sau un dispozitiv, în funcție de partea din fereastră în care ați făcut clic pe buton.
Editare – vă permite să schimbați numele grupului selectat sau parametrii dispozitivului (producător, model, număr de serie).
Ștergere – șterge grupul sau dispozitivul selectat în funcție de partea ferestrei unde ați făcut clic pe buton.
Import – importă o listă de dispozitive dintr-un fișier text. Importul dispozitivelor dintr-un fișier text necesită o formatare corectă:
•Fiecare dispozitiv începe pe o linie nouă.
•Furnizorul, Modelul și Numărul de serie trebuie să fie prezente pentru fiecare dispozitiv și trebuie să fie separate prin virgulă.
Iată un exemplu de conținut pentru fișierul text: Kingston,DT 101 G2,001CCE0DGRFC0371 04081-0009432,USB2.0 HD WebCam,20090101 |
Export – exportă o listă de dispozitive într-un fișier.
Butonul Populare furnizează o prezentare generală a tuturor dispozitivelor conectate curent, precum și informații despre: tipul, vânzătorul, modelul și numărul de serie (dacă este disponibil) ale fiecărui dispozitiv.
Adăugare dispozitiv
Faceți clic pe Adăugare în fereastra din dreapta pentru a adăuga un dispozitiv la un grup existent. Parametrii suplimentari prezentați mai jos pot fi utilizați pentru a regla fin regulile pentru diferite dispozitive. Toți parametrii fac diferențierea între literele mari și mici și acceptă metacaractere (*, ?):
•Vânzător – filtrare după nume sau ID vânzător.
•Model – Numele dispozitivului.
•Număr de serie – dispozitivele externe au, în general, numere de serie proprii. În cazul unei unități CD/DVD, acesta este numărul de serie al unității media respective, nu al unității CD.
•Descriere – Descrierea dispozitivului, pentru o mai bună organizare.
Dacă acești parametri nu sunt definiți, regula va ignora aceste câmpuri la verificarea potrivirii. Parametrii de filtrare din toate câmpurile text fac diferențierea între literele mari și mici și acceptă metacaractere (un semn de întrebare [?] reprezintă un singur caracter, iar un asterisc [*] reprezintă un șir cu zero sau mai multe caractere). |
Faceți clic pe OK pentru a salva modificările. Faceți clic pe Revocare pentru a părăsi fereastra Grupuri de dispozitive fără a salva setările.
După crearea unui grup de dispozitive, trebuie să adăugați o nouă regulă de control dispozitiv pentru grupul de dispozitive creat și să alegeți acțiunea de efectuat. |
Rețineți că nu sunt disponibile toate acțiunile (permisiunile) pentru toate tipurile de dispozitive. Toate cele patru acțiuni sunt disponibile dacă este vorba despre un dispozitiv de tip stocare. Pentru dispozitivele care nu sunt de stocare, sunt disponibile numai trei acțiuni (de exemplu, acțiunea Blocare scriere nu este disponibilă pentru dispozitive Bluetooth, deci accesul la acestea poate fi doar permis, blocat sau avertizat).