Ajutor online ESET

Căutare Română
Selectaşi subiectul

Configurare protecție rețea

În mod implicit, ESET Smart Security Premium utilizează setările Windows atunci când este detectată o conectare la o rețea nouă. Pentru a afișa o fereastră de dialog atunci când este detectată o rețea nouă, modificați opțiunea Atribuire profil de protecție rețea la Întreabă. Configurarea protecției de rețea are loc ori de câte ori computerul se conectează la o rețea nouă.

DIALOG_EPFW_TRUSTED_ZONE

Puteți alege dintre următoarele profiluri de conectare la rețea:

Automat – ESET Smart Security Premium va selecta profilul automat, în funcție de Activatorii configurați pentru fiecare profil.

Confidențial – Pentru rețele de încredere (rețea de acasă sau de la birou). Computerul și fișierele partajate stocate pe computer sunt vizibile altor utilizatori din rețea, iar resursele de sistem pot fi accesate de alți utilizatori din rețea (acesul la fișiere și imprimante partajate este permis, comunicarea RPC la intrare este activată, iar partajarea desktopului la distanță este disponibilă). Vă recomandăm să utilizați această setare atunci când accesați o rețea locală securizată. Acest profil este atribuit automat unei conexiuni de rețea dacă este configurat ca Domeniu sau Rețea privată în Windows.

Public – Pentru rețele care nu sunt de încredere (rețea publică). Fișierele și folderele din sistem nu sunt partajate sau vizibile pentru alți utilizatori din rețea, iar partajarea resurselor de sistem este dezactivată. Vă recomandăm să utilizați această setare atunci când accesați rețele wireless. Acest profil este atribuit automat oricărei conexiuni de rețea care nu este configurată ca domeniu sau rețea privată în Windows.

Profil definit de utilizator – Puteți selecta un profil pe care l-ați creat din meniul vertical. Această opțiune este disponibilă numai dacă ați creat cel puțin un profil personalizat.


warning

Este posibil ca o configurare incorectă a rețelei să prezinte un risc de securitate pentru computerul dvs.