Depanare protecție rețea

Expertul de depanare vă ajută să rezolvați probleme de conectivitate cauzate de componenta ESET Firewall. În meniul vertical, selectați un interval de timp în care se blochează comunicarea. O listă cu comunicările blocate recent vă oferă o prezentare generală a tipului de aplicație sau dispozitiv, a reputației și a numărului total de aplicații și dispozitive blocate în intervalul respectiv. Pentru detalii suplimentare despre comunicarea blocată, faceți clic Detalii. Pasul următor constă în deblocarea aplicației sau dispozitivului cu care aveți probleme de conectivitate.

Dacă faceți clic pe Deblocare, vor fi permise comunicările blocate anterior. Dacă aveți în continuare probleme cu o aplicație sau dacă dispozitivul nu funcționează normal, faceți clic pe Aplicația tot nu funcționează și toate comunicările blocate anterior pentru dispozitivul respectiv vor fi acum permise. Dacă problema nu dispare, reporniți computerul.

Faceți clic pe Afișare modificări pentru a vedea regulile create de expert. În plus, puteți vedea regulile create de expert în Setări avansate > Protecție rețea > Firewall > Avansat > Reguli.

Faceți clic pe Deblocare altul pentru a depana probleme de comunicare avute cu un alt dispozitiv sau cu altă aplicație.