Excluderi de la detectare
Excluderile de la detectare vă permit să excludeți obiecte de la procesul de detectare filtrând după numele detectării, calea obiectului sau codul hash al obiectului.
Cum funcționează excluderile de la detectare Excluderile de la detectare nu exclud fișiere și directoare de la scanare așa cum o face opțiunea Excluderi de performanță. Excluderile de la detectare exclud obiecte numai atunci când acestea sunt detectate de către motorul de detecție și o regulă corespunzătoare este prezentă în lista de excluderi. De exemplu (în primul rând din imaginea de mai jos), atunci când un obiect este detectat ca Win32/Adware.Optmedia, iar fișierul detectat este C:\Recovery\file.exe. Pentru al doilea rând, fiecare fișier cu codul hash SHA-1 adecvat va fi exclus întotdeauna, indiferent de numele detectării. |
Pentru a vă asigura că sunt detectate toate amenințările, vă recomandăm să creați excluderi pentru directoare numai atunci când acest lucru este absolut necesar.
Puteți adăuga fișiere și directoare care să fie excluse de la scanare în lista de excluderi, deschideți Setare avansată > Motor de detecție > Excluderi > Excluderi de la detectare > Editare.
Nu confundați cu Excluderile de performanță, Extensiile de fișiere excluse, Excluderile HIPS sau Excluderile de procese. |
Pentru a exclude un obiect (după numele detectării sau după codul hash) de la motor de detecție, apăsați pe Adăugare.
Pentru Aplicații potențial nedorite și Aplicații potențial periculoase, puteți crea și o excludere după numele detectării:
•În fereastra de avertizare care raportează detectarea (faceți clic pe Afișare opțiuni avansate, apoi selectați Excludere de la detectare).
•Din meniul contextual Fișiere log, utilizând Expertul pentru crearea unei excluderi de la detectare.
•Apăsând pe Instrumente > Carantină, apoi făcând clic dreapta pe fișierul din carantină și selectând Restaurare și excludere de la scanare în meniul contextual.
Criterii pentru obiect la excluderi de la detectare
•Cale – Limită pentru o excludere de la detectare pentru o cale specificată (sau pentru toate căile).
•Nume detectare – Dacă lângă un fișier exclus există un nume de detectare, înseamnă că fișierul este exclus numai pentru detectarea dată, nu este exclus total. Dacă fișierul respectiv este infectat ulterior cu alte programe malware, el va fi detectat.
•Hash – Exclude un fișier pe baza codului hash specificat SHA-1, indiferent de tipul fișierului, de locația sau de extensia sa.