Rezolvarea problemelor la filtrarea protocoalelor
Dacă aveți probleme cu browserul sau cu clientul de email, ca prim pas trebuie să stabiliți dacă de vină este filtrarea protocolului. Pentru a face acest lucru, încercați să dezactivați temporar filtrarea protocolului aplicației în setările avansate (nu uitați să o reactivați după ce ați terminat, altfel browserul și clientul de email rămân fără protecție). Dacă problema dispare după dezactivare, iată o listă a problemelor frecvente și o cale de a le rezolva:
Probleme legate de actualizare sau de comunicarea securizată
Dacă aplicația vă anunță că nu poate face actualizarea sau că un canal de comunicare nu este securizat:
- Dacă aveți activată filtrarea protocolului SSL, încercați să o dezactivați temporar. Dacă acest lucru vă ajută, puteți utiliza în continuare filtrarea SSL și puteți efectua actualizarea excluzând comunicarea cu probleme:
Comutați modul de filtrare a protocolului SSL la cel interactiv. Executați din nou actualizarea. Ar trebui să existe un dialog care vă informează despre traficul de rețea criptat. Asigurați-vă că aplicația este aceeași cu cea pe care o depanați și că certificatul pare să provină de la serverul de pe care face actualizarea. Apoi alegeți memorarea acțiunii pentru acest certificat și faceți clic pe Ignorare. Dacă nu mai apar și alte dialoguri relevante, puteți comuta modul de filtrare înapoi la modul automat și problema ar trebui să fie rezolvată.
- Dacă aplicația în cauză nu este un browser sau un client de email, o puteți exclude complet de la filtrarea protocolului (dacă faceți acest lucru pentru browser sau clientul de email, rămâneți expus). Toate aplicațiile pentru care s-a efectua anterior filtrarea comunicării ar trebui să se afle deja în lista pe care o ați avut-o la dispoziție atunci când ați adăugat excepția, prin urmare n-ar trebui să fie necesară adăugarea manuală.
Problemă legată de accesarea unui dispozitiv în rețeaua dvs.
Dacă nu puteți utiliza o funcție a unui dispozitiv din rețeaua dvs. (ar putea însemna deschiderea unei pagini Web a camerei Web sau redarea unui fișier video pe home media player), încercați să adăugați adresele IPv4 și IPv6 la lista adreselor excluse.
Probleme legate de un anumit site Web
Puteți exclude anumite site-uri Web de la filtrarea protocolului utilizând gestionarea adreselor URL. De exemplu, dacă nu puteți accesa https://www.gmail.com/intl/en/mail/help/about.html, încercați să adăugați *gmail.com* la lista adreselor excluse.
Eroarea „Aplicațiile care pot importa certificatele root încă funcționează”
Dacă activați filtrarea protocolului SSL, ESET Endpoint Security se asigură că aplicațiile instalate au încredere în modalitatea în care filtrează protocolul SSL importând un certificat de la depozitul de certificate al acestora. Pentru unele aplicații, acest lucru nu este posibil în timp ce acestea se execută. Această categorie include Firefox și Opera. Asigurați-vă că nu se execută niciuna dintre acestea (cea mai bună modalitate de a face acest lucru este de a deschide Managerul de activități și de a vă asigura că nu există firefox.exe sau opera.exe în fila Procese), apoi apăsați pe Reîncercare.
Eroare legată de un emitent care nu este de încredere sau de o semnătură care nu este valabilă
Aproape sigur acest lucru înseamnă că nu s-a reușit importul descris mai sus. Mai întâi, asigurați-vă că nu se execută niciuna dintre aplicațiile menționate. Apoi dezactivați filtrarea protocolului SSL și reactivați-o. Astfel se execută din nou importul.