Ajutor online ESET

Căutare Română
Selectaşi subiectul

S-a detectat o amenințare

Infiltrările pot ajunge în sistem prin diverse puncte de intrare: pagini Web, directoare partajate, prin email sau de la dispozitivele amovibile (USB, discuri externe, CD-uri, DVD-uri, dischete etc.).

Comportament standard

Ca exemplu general despre cum tratează ESET Endpoint Antivirus infiltrările, acestea pot fi detectate utilizând următoarele componente:

Fiecare utilizează nivelul de curățare standard și va încerca să curețe fișierul și să îl mute în Carantină sau să închidă conexiunea. În zona de notificare, în partea din dreapta jos a ecranului, se afișează o fereastră de notificare. Pentru informații detaliate despre obiectele detectate/curățate, consultați Fișiere log. Pentru informații suplimentare despre nivelurile de curățare și comportament, consultați Curățare.

ANTIVIRUS_BEHAVIOR_01

Curățare și ștergere

Dacă nu există o acțiune predefinită de urmat pentru protecția sistemului de fișiere în timp real, vi se va solicita să selectați o opțiune în fereastra de alertă. În general, sunt disponibile opțiunile Curățare, Ștergere și Păstrare. Nu vă recomandăm să selectați Păstrare, deoarece fișierele infectate vor rămâne necurățate. Singura excepție este atunci când sunteți sigur că un fișier este inofensiv și a fost detectat din greșeală.

ANTIVIRUS_BEHAVIOR_AND_USER_INTERACTION_01

Aplicați curățarea dacă un fișier a fost atacat de un virus care a atașat cod dăunător fișierului. În acest caz, încercați mai întâi să curățați fișierul infectat pentru a-l readuce la starea inițială. Fișierul va fi șters dacă este format exclusiv din cod dăunător.

Dacă un fișier infectat este „blocat” sau este utilizat de un proces de sistem, de obicei va fi șters numai după ce este eliberat (de obicei, după o repornire a sistemului).

Restaurare din Carantină

Puteți accesa Carantina din fereastra principală a programului ESET Endpoint Antivirus, făcând clic pe Instrumente > Carantină.

Fișierele aflate în carantină pot fi și restaurate în locația lor inițială:

  • Utilizați în acest scop caracteristica Restaurare, disponibilă în meniul contextual atunci când faceți dreapta pe un anumit fișier din Carantină.
  • Dacă un fișier este marcat ca o aplicație potențial nedorită, opțiunea Restaurare și excludere de la scanare este activată. Consultați și Excluderi.
  • Meniul contextual oferă și o opțiune Restaurare la, care vă permite să restaurați un fișier într-o altă locație decât cea din care a fost șters.
  • Funcționalitatea de restaurare nu este disponibilă în unele cazuri, de exemplu, pentru fișierele amplasate pe o partiție de rețea doar în citire.

Amenințări multiple

Dacă în timpul unei scanări a computerului au rămas fișiere infectate necurățate (sau nivelul de curățare s-a setat la Fără curățare), se va afișa o fereastră de alertă care vă va solicita selectarea acțiunii pentru fișierele respective.

Ștergere fișiere în arhive

În modul de curățare implicit, va fi ștearsă arhiva în totalitate numai dacă aceasta conține fișiere infectate și niciun fișier curat. Cu alte cuvinte, arhivele nu sunt șterse dacă ele conțin și fișiere curate inofensive. Aveți grijă atunci când efectuați o scanare de curățare strictă; dacă este activată curățarea strictă, o arhivă va fi ștearsă dacă aceasta conține cel puțin un fișier infectat, indiferent de starea celorlalte fișiere din arhivă.

În cazul în care computerul prezintă semne de infecție malware, de exemplu este încetinit, îngheață des etc., vă recomandăm următoarele:

  • Deschideți ESET Endpoint Antivirus și faceți clic pe Scanare computer
  • Faceți clic pe Scanare inteligentă (pentru informații suplimentare, consultați Scanare computer)
  • După terminarea scanării, consultați logul pentru a vedea numărul de fișiere scanate, infectate și curățate

Dacă doriți să scanați numai o parte a discului, faceți clic pe Scanare personalizată și selectați țintele ce trebuie scanate pentru viruși.