Ajutor online ESET

Căutare Română
Selectaşi subiectul

Opțiuni de conectare

Pentru a accesa opțiunile de setare a serverului proxy pentru un anumit profil de actualizare, deschideți Setare avansată > Actualizare > Profiluri > Actualizări > Opțiuni de conectare.

Server proxy

Faceți clic pe meniul vertical Mod proxy și selectați una dintre următoarele trei opțiuni:

  • Nu utiliza server proxy
  • Conectare printr-un server proxy
  • Utilizează setări globale server proxy

Selectați opțiunea Utilizează setări globale server proxy pentru a folosi configurarea serverului proxy deja specificată în Setare avansată > Conectivitate > Server proxy.

Selectați Nu utiliza server proxy pentru a specifica faptul că nu se utilizează niciun server proxy pentru a actualiza ESET Endpoint Antivirus.

Opțiunea Conectare printr-un server proxy se selectează dacă:

  • Un alt server proxy față de cel definit în Instrumente > Server proxy este utilizat pentru a actualiza ESET Endpoint Antivirus. În această configurație, informațiile pentru noul server proxy trebuie specificate în adresa pentru Server proxy, Portul de comunicare (3128 implicit) și Nume utilizator și Parolă pentru serverul proxy, dacă sunt necesare.
  • Setările serverului proxy nu sunt setate global, dar ESET Endpoint Antivirus se va conecta la un server proxy pentru actualizări.
  • Computerul este conectat la Internet printr-un server proxy. Setările sunt preluate din browser în timpul instalării programului, dar dacă sunt modificate (de exemplu, dacă schimbați furnizorul de servicii Internet), verificați dacă setările de server proxy listate în această fereastră sunt corecte. În caz contrar, programul nu se va putea conecta la serverele de actualizare.

Setarea implicită pentru serverul proxy este Utilizează setări globale server proxy.

Utilizați conexiunea directă dacă serverul proxy nu este disponibil – serverul proxy va fi ocolit în timpul actualizării dacă nu se poate stabili conexiunea cu acesta.

Partajări Windows

Atunci când actualizați de pe un server local pe care se execută o versiune a sistemului de operare Windows NT, autentificarea pentru fiecare conexiune în parte este necesară în mod implicit.

Pentru a configura un astfel de cont, selectați din meniul vertical Conectare LAN:

  • Cont sistem (implicit),
  • Utilizator curent,
  • Utilizator specificat.

Selectați opțiunea Cont de sistem (implicit) pentru a folosi contul de sistem pentru autentificare. În mod normal nu are loc niciun proces de autentificare dacă nu există date de autentificare furnizate în secțiunea principală a setării de actualizare.

Pentru a vă asigura că programul se autentifică utilizând contul unui utilizator conectat curent, selectați Utilizator curent. Dezavantajul acestei soluții este acela că programul nu se poate conecta la serverul de actualizare dacă nu există niciun utilizator conectat curent.

Selectați Utilizator specificat dacă doriți ca programul să folosească un anumit cont de utilizator pentru autentificare. Utilizați această metodă când nu se reușește conectarea la contul de sistem implicit. Atenție: contul de utilizator specificat trebuie să aibă acces la directorul cu fișierele de actualizare de pe serverul local. În caz contrar, programul nu va reuși să stabilească o conexiune și să descarce actualizările.

Setările Nume de utilizator și Parolă sunt opționale.


warning

Atunci când se selectează Utilizator curent sau Utilizator specificat , este posibil să apară o eroare la înlocuirea identității din program cu cea a utilizatorului dorit. Vă recomandăm să introduceți datele de autentificare în LAN în secțiunea principală a setării actualizării. În această secțiune a setării actualizării, datele de autentificare trebuie introduse după cum urmează: nume_domeniu\utilizator (dacă este un grup de lucru, introduceți nume_grupdelucru\nume) și parola. Atunci când actualizați din versiunea HTTP a serverului local, nu este necesară nicio autentificare.

Selectați Deconectare de la server după actualizare pentru a forța o deconectare în cazul în care o conexiune la server rămâne activă chiar și după descărcarea actualizărilor.